Reacția lui Hagi, la o zi după ce i-a vândut pe Nedelcu și Benzar: „A fost opțiunea jucătorilor! Asta e politica noastră, așa vom face și de acum încolo”. Ce anunț a făcut despre transferul lui Coman la FCSB

Reacția lui Hagi, la o zi după ce i-a vândut pe Nedelcu și Benzar:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La o zi după ce a fost de acord să-i vândă pe Dragoș Nedelcu și Romario Benzar la FCSB, Gică Hagi și-a explicat decizia. Antrenorul și patronul Viitorului a vorbit despre faptul că cei doi fotbaliști au vrut să stea la Viitorul până după dubla cu APOEL Nicosia, apoi au dat curs ofertei foarte bune venite de la Gigi Becali.

Viitorul a încasat 2,7 milioane de euro în schimbul a doi dintre cei mai buni fotbaliști ai echipei, iar Hagi a dezvăluit că transferurile s-au realizat pentru că atât Nedelcu, cât și Benzar au vrut să meargă la FCSB pentru a juca în Europa: „Nedelcu a avut o posibilitate a doua oară, a fost de acord să plece. Ambii jucători au fost de acord. Și-au dorit să stea cu noi în primul tur din Liga Campionilor, își doresc să joace și în fotbalul internațional. Concret, au avut o ofertă foarte bună de la Steaua și atunci a fost opțiunea lor. Noi, clubul, am ținut cont de jucători și am fost de acord să plece. Asta e politica noastră, așa vom face și de acum încolo. Formăm jucători, suntem formatori”, a spus Hagi.

La scurt timp după ce i-a transferat pe Benzar și Nedelcu, Gigi Becali și-a manifestat public interesul și pentru Florinel Coman. Întrebat despre posibilitatea ca tânărul mijlocaș ofensiv să-șu urmeze colegii la FCSB, Hagi a anunțat că va lua o decizie până la finalul acestei perioade de mercato: „În viitorul apropiat ne gândim dacă va rămâne sau va pleca. Voi discuta cu jucătorul și până în septembrie vom lua o decizie”, a precizat „Regele”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Lege deja data pentru TOATĂ ROMÂNIA. Aproape nimeni nu știe că ESTE obligatorie
Lege deja data pentru TOATĂ ROMÂNIA. Aproape nimeni nu știe că ESTE obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×